Editura Militara - înarmează-te cu cărți!

   Caută Căutare avansată »  
  Prezentare Acces cont | Creeaza cont  

Editura Militară este marcă înregistrată a Ministerului Apărării Naţionale şi este recunoscută de către Consiliul Naţional al Cercetării Ştinţifice din Învăţământul Superior (cod CNCSIS 010).

A început să funcţioneze în anul 1950, publicând lucrări de doctrină, ştiinţă şi artă militară, de istorie şi memorialistică, necesare formării cadrelor militare şi ostaşilor, menţinerii contactului cu noutăţile în domeniul instrucţiei şi al educaţiei, al strategiilor şi mijloacelor tehnice de apărare, al cultivării spiritului patriotic.

De-a lungul existenţei sale, Editura a traversat perioadele care au marcat istoria postbelică a României încercând să facă faţă vicisitudinilor specifice unui regim dirijist şi îndeplinind, în consecinţă, şi sarcini de editare şi de tipărire a unor lucrări care au exprimat ideologia timpului. Prin diversificarea tematică, aducerea unor autori de prestigiu, prin servirea adevărului ştiinţific, ca şi prin publicarea unor lucrări beletristice subordonate cu precădere principiului estetic s-a reuşit, în cele mai multe cazuri, să fie depăşite barierele impuse de factorul politic. Ea şi-a dobândit, astfel, un bun renume pe plan cultural, aici reuşind să apară, prin eforturile şi tenacitatea redactorilor, cărţi care uneori nu izbutiseră să treacă de furcile caudine ale cenzurii la alte edituri.

Colecţiile Editurii Militare ca şi lucrările de sine stătătoare au îmbrăţişat arii tematice diverse, de la strategie, artă operativă şi tactică, la istorie, memorii de război, lucrări de tehnică militară sau de medicină specifică înfruntărilor armate, drept umanitar internaţional, literatură beletristică – roman istoric, roman de aventuri, poezie etc. Au intrat în conştiinţa publicului seria „File din istoria militară a poporului român“, colecţia „Memorii de război“, colecţiile „Mica bibliotecă de ştiinţă militară“ şi „Mica bibliotecă tactică“, „Sfinx“ şi altele. Ponderea cea mai importantă în planul editorial, care, la sfârşitul anilor `80 însuma peste o sută de titluri, au constituit-o creaţiile sau studiile ştiinţifice originale. S-a acordat însă atenţia cuvenită şi traducerilor, nu numai din literatura militară sau istorică ci şi beletristică, acestea constituind, la rândul lor, un mijloc de informare ca şi de destindere, un suport pentru formarea unui bun nivel de cunoştinţe de cultură generală şi de specialitate.

După Revoluţia din decembrie 1989, Editura Militară s-a aliniat eforturilor de modernizare şi de reformă ale Armatei României, desfăşurate în vederea integrării în Pactul Nord-Atlantic şi în Uniunea Europeană, adaptându-şi programele şi proiectele la cerinţele formative şi informative ale acestei perioade de mari schimbări pe toate planurile.

Au publicat aici, în tot acest timp, personalităţi culturale şi ştiinţifice importante din România, precum Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Hadrian Daicoviciu, Dan Berindei, Florin Constantiniu, Radu R. Florescu, Andrei M. Pippidi, Mihai Retegan, Nicolae Stoicescu, Gheorghe Niculescu, Iuliu Şuteu, Mircea Olteanu, Ioan Nedelcu, Constantin Antip, Valentin Arsenie, Gheorghe Marin, Ion Şuţa, scriitori ca Nichita Stănescu, Marin Preda, Marin Sorescu, Petre Sălcudeanu, Mircea Horia Simionescu, Grigore Hagiu, Mircea Nedelciu, Costache Olăreanu, Traian T. Coşovei şi alţii. Multe dintre lucrările publicate de Editura Militară au dobândit o binemeritată recunoaştere pe plan naţional, unele fiind răsplătite cu Premiul Academiei Române.

Nu e mai puţin important şi faptul că foarte mulţi dintre specialiştii militari în diferite domenii au publicat aici lucrări care au constituit contribuţii demne de remarcat la dezvoltarea artei şi ştiinţei militare, a tehnicii militare româneşti, având un rol definitoriu pentru cariera lor viitoare, mulţi ajungând pe trepte înalte în ierarhia militară sau ocupând posturi esenţiale în cercetarea ştiinţifică de profil, în sistemul învăţământului militar.

Politica de traduceri a editurii a adus în cultura română – militară şi generală – operele unor autori de importanţă recunoscută la nivel mondial, precum Sun Tzî, Carl von Clausewitz, Basil Lidell Hart, Gaston Bouthoul, André Fontaine, Jean-Pierre Cathala, Michel Droit, memorialişti ca Julian Amery sau C.G. Mannerheim.

Editura Militară se află pe un traseu al redefinirii şi al realizării unei supleţi mai mari în orientarea şi dimensionarea proiectelor editoriale, în consonanţă cu nevoile de informare ale cadrelor militare şi ale publicului larg în privinţa fenomenului militar contemporan, cu necesitatea ca instituţia să se constituie într-un autentic vector de imagine pentru instituţia militară, ca şi pentru a răspunde provocărilor de ordin tehnic şi ideatic ale acestui început de mileniu.

Consiliul ştiinţific al Editurii este alcătuit din: prof.univ.dr. Ion Bulei (Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie), general-locotenent prof.univ.dr. Teodor Frunzeti (rectorul Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”), colonel (r) prof.univ.dr. Petre Otu (Universitatea din Piteşti, Facultatea de ştiinţe socio-umane, preşedintele Comisiei Române de Istorie Militară), prof.univ.dr. Mihai Retegan (Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie), general de brigadă prof.univ. dr. Liviu Scrieciu (Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”).

 

 
Home  |   Prezentare  |   Carti  |   Polemos / Batalia cartilor  |   Lansari / Evenimente  |   Contact Copyright © 2005-2010, Editura Militară
Numar de vizitatori: 203.553
   www.cere.ro