Amintirile unui voluntar din Armata Română (Plevna, 1877)

Soldat, om politic, orator, scriitor, Ion Lahovari a servit cu pasiune România. El îi cunoştea limba la perfecţie. Într-o broşură cunoscută de toţi filologii noştri, el o apărase împotriva pedanţilor ridicoli şi pretenţioşi care au vrut s-o latinizeze şi împotriva modernilor care au falsificat-o, franţuzind-o. Însă el dorea să facă cunoscută ţara sa şi, dacă şi-a compus Amintirile într-o limbă care nu era a lui, a fost pentru a obţine ceea ce apostolul Pavel a numit „darul de a se face inteligibil naţiunilor”. [...] Lucrător convins al resurecţiei româneşti, tatăl meu şi-a propus să arate cu simplitate drumul pe care l-a parcurs. Iar drumul său trecea prin Plevna. Un fel de preştiinţă emoţionantă i-a inspirat, la 36 de ani de la această bătălie, ideea de a povesti, în ajunul războiului din 1914, care erau virtuţile războinice ale neamului său, cum s-a născut acesta în libertate şi pentru ce anume îşi merita destinul evolutiv. El a povestit acest lucru nu adresându-se lui însuşi, ci tuturor, într-o limbă universală. (Prinţesa Martha Bibescu)